„O stea nu moare niciodată, ci se transformă într-un zâmbet care se topeşte în muzica universului, dansul vieţii”!

Nu mi-l pot imagina îmbătrânind… nu mi-l pot imagina supus anilor grei ai vârstelor înaintate. A fost o stare, un fulger ce a atins planeta pentru o perioadă scurtă de timp, dar a lăsat în urma sa multă Lumină ce încă ne arată drumul printre inocentele noastre destrămări, căderi, spaime sau dezbinări.
Mapamondul l-a iubit, l-a judecat, l-a admirat, l-a acuzat, dar nu l-a uitat!

Michael Jackson, supranumit Rege al muzicii pop, s-a născut pe 29 august 1958 şi atât… nu-I poți număra anii, după cum nu poți cântări sentimentele…

Al şaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de fraţii săi, în formaţia The Jackson 5, ca principal vocalist fiind cel mai tânăr membru.
„Părinţii ne-au învăţat întotdeuna să fim respectuoşi si, indiferent ce facem, să dăruim tot ce avem. Să fim mereu primii, niciodată pe locul doi” îşi amintea artistul.
Şi-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formaţiei cu acest ideal : „Dacă vrei să faci din această lume un loc mai bun, trebuie să te uiţi în primul rând la tine însuţi şi să te schimbi. Începe cu persoana care se reflectă în oglindă – cu tine însuţi”!

Lumea îl cunoaște pe Michael Jackson, în general, ca Regele Muzicii Pop, însă puțini știu că acesta avea un alt talent pe care a ales să-l păstreze privat.Michael Jackson a pictat și a făcut schițe de când era mic.


Brett Strong este cel care ne arată pentru prima dată unele dintre operele lui Jackson.
Artistul a fost autodidact și avea, de asemenea, o serie de teme și modele preferate. Cheile, saunele, porțile și numărul șapte apar în multe dintre lucrările sale. Numărul șapte pare că a avut o semnificație specială pentru acesta, care a fost cel de-al șaptelea copil din familie. De asemenea, el precizează că Regele Pop alegea să se refugieze adesea în operele sale, în perioadele cele mai dificile.
Cu toate că arta sa nu a fost publicată sau expusă vreodată, asta nu l-a oprit niciodată, Jackson continuând să lucreze la ea. Strong spune că planul ar fi fost să vândă reproduceri ale operelor, pentru a ajuta organizațiile caritabile destinate copiilor.

„Într-o lume plină de ură, noi trebuie să îndrăznim în continuare să sperăm. Într-o lume plină de mânie, noi trebuie să îndrăznim să aducem alinare. Într-o lume plină de disperare, noi trebuie să îndrăznim în continuare să visăm. Într-o lume plină de neîncredere, noi trebuie să îndrăznim pe mai departe să credem”, mărturisea regretatul artist.

În anul 1988, Jackson a lansat prima lui autobiografie, Moon Walk, care a fost scrisă în patru ani. Cartea s-a vândut în 200.000 de exemplare. Jackson a scris despre copilaria lui, despre Jackson 5 și despre abuzurile suferite. Deasemenea a mai vorbit și despre operațile estetice suferite, menționând că a făcut doar două operații la nas.Moon Walk a ajuns pe prima poziție în topul New York Times, al celor mai vândute cărți.
Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame.

„O stea nu moare niciodată, ci se transformă într-un zâmbet care se topeşte în muzica universului, dansul vieţii”

Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu în Statele Unite (incluzâd 4 ca membru al formației The Jackson 5) și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații, Fundația Heal the World.

Michael Jackson a fost primul mare artist care a concertat în România. În data de 1 octombrie 1992, 70.000 de oameni au fost prezenți pe stadionul Lia Manoliu din București, pentru a-l vedea pe Michael cântând și dansând. Evenimentul a fost difuzat de postul de televiziune HBO, care a cumpărat drepturile de transmitere pentru suma record de 20 de milioane de dolari. Concertul care făcea parte din cadrul turneului Dangerous World Tour, a atins audiențe record pentru postul de televiziune HBO.
Concertul din 1992 a fost lansat pe DVD în 2005. Live In Bucharest: The Dangerous Tour împreună cu concertul de la Seoul, din cadrul turneului HIStory, sunt singurele concerte ale lui Michael Jackson lansate pe DVD.
La puțin timp după concert, Michael Jackson a filmat pentru videoclipul piesei Police Walk, alături de polițiști români. Tot în acel an 1992, Jackson a vizitat un orfelinat din București și a donat 10.000 de dolari pentru construirea unui parc copiilor din orfelinat.
Michael Jackson a revenit în România, în anul 1996, în cadrul turneului HIStory World Tour.

Michael Jackson aplecat la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuința sa. Moartea artistului a atras atenția întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni.

Și totuși, Michael Jackson a fost precum o bijuterie ținută într-un Muzeu…Toată lumea o admira, o dorea , dar nu o putea atinge… era bine păzită de anturaj, de familie, dar și de demonii unui suflet care și-a strigat durerea, singurătatea prin muzică… Și muzica lui o purtăm în suflet si acum, desi menestrelul a plecat cu toate durerile și spaimele sale să le ascundă o data cu el pentru totdeauna…
Pe Michael Jackson nu mi-l pot imagina îmbătrânind… nu mi-l pot imagina supus anilor grei ai vârstelor înaintate.
A fost o stare, un fulger ce a atins planeta pentru o perioadă scurtă de timp, dar a lăsat în urma sa multă Lumină ce încă ne arată drumul printre inocentele noastre destrămări, căderi, spaime sau dezbinări.
Mapamondul l-a iubit, l-a judecat, l-a admirat, l-a acuzat, dar nu l-a uitat: „ O stea nu moare niciodată, ci se transformă într-un zâmbet care se topeşte în muzica universului, dansul vieţii”!

Anca Marilena Bica

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s