Gânduri de copil: Edi Dragomir, din „Orașul cărților zburătoare – orășelul tuturor posibilităților”, de Ziua universală a copilului!

‘’Demult, într-o iarnă, mi-am trimis copilăria să se dea cu sania. Nu s-a mai întors, dar o visez în fiecare noapte’’, spunea Marin Sorescu… de la acest gând pornim în viață urcând pe derdelușul destinului și de multe ori regretând că cea mai frumoasă perioadă a vieții nu se mai întoarce.

Astăzi, de Ziua universală a copilului sau Ziua Internațională a Drepturilor Copilului care prevede printre altele că orice copil are  dreptul să vorbească  şi să fie ascultat, am să dau publicității scrisoarea unui copil de clasa a V-a care iese din rândurile generației sale prin felul cum gândește, un copil talentat, educat și plin de sensibilitate.
Citind-o , m-am gândit că vorbește și în numele celor peste 400 de copii uciși în Ucraina, a altor sute sau mii de copii înfometați și parcă am senzația că omenirea a devenit un orfelinat al adulților care au uitat că demult într-o iarnă au trimis copilăria să se dea cu sania…

‘’Am murit în noiembrie

Era o noapte geroasă de noiembrie. Eu stăteam și mă uitam la stele. Mă gândeam la niște povești care m-au impresionat cu adevărat și îmi doream să apără mult mai multe. Uitând-mă la stele, am observat o foaie ruptă dintr-o carte care plutea ușor prin aer. Aceasta s-a așezat direct la picioarele mele, și pe ea scria că orice vis sau gând care îmi zboară prin minte, să îl spun cu capul băgat în apă rece.

M-am uitat la iazul din curte care a apărut din senin. Era apa înghețată și deasupra lui ningea cu niște fulgi groși. În sinea mea am zis că nu mai am nimic de făcut și oricum, dacă era să mă îmbolnăvesc, asta era, dar măcar am încercat.

Am băgat, ușor, capul în apa înghețată și m-am gândit la cel mai frumos vis. Visul meu era să ajung într-un orășel înconjurat de munți și se pare că s-a adeverit. M-am trezit pe un deal verde, plin de flori și în depărtare am zărit un orășel înconjurat de un lanț muntos, impresionant. Lângă mine am văzut micuțul iaz care acum nu mai era înghețat și din care, chiar ieșeau aburi. Ușor, am coborât panta până la acel mic orășel. Așezarea aceea se numea: „Orașul cărților zburătoare – orășelul tuturor posibilităților”.

Hai să vă spun:

În acest oraș, după ce vei citi o carte întreagă ți se pot îndeplini trei vise. De obicei, pe aici nu există păsări, ci doar cărți zburătoare care sunt foarte greu de prins, și numai șoarecii de bibliotecă le pot prinde. În acest oraș sunt patru anotimpuri, toate în aceeași zi: iarna, primăvara, vara și toamna. Prin urmare, totul este superb aici, și sper ca acest vis să nu se termine nicioadtă, așa cum și timpul stă în loc în acest colț uitat de lume.

După o oră de umblat am văzut ceva destul de straniu: toată lumea era cu nasul în cărți. Am zis că ar fi bine să iau și eu o carte dacă tot am ajuns în Rai. Am luat cartea și am început să citesc două ore până când filele s-au terminat și mi s-au îndeplinit trei dorințe. Uita așa am avut și o casă, apoi un propriu anotimp(iarna) și timpul a stat în loc. Nu mi-am făcut niciun prieten sau o prietenă deoarece toată lumea era preocupată cu cititul, și cu timpul am observat că și eu m-am închis în mine. Am uitat de familia și orășelul meu, mult iubit, dar într-o zi am văzut un fulg de nea care s-a așezat direct pe nas, și atunci am simțit o căldură puternică în sufletul meu, corupt de către cărți.

M-am simțit deodată încălzit și am început să urc pe un deal de unde se vedea tot orașul, apoi, la un metru, am văzut un iaz care scotea aburi,dar am amețit și am căzut în el. Când am ieșit am fost bucuros să îmi revăd casa, dar se pare că dacă făceam câte un pas, mă dureau tot mai tare oasele. Când am deschis ușa casei mele, un bătrân mă privea în oglindă. Nu l-am recunoscut, dar ceva, totuși părea familiar. Să fiu eu acel copil, care acum are părul alb și poartă de zeci de ani pe umeri? Nu am mai apucat sa-mi răspund pentru că am căzut mort pentru totdeauna.
Mi-am dat seama că singura mea dorință a fost ca eu să ajung în orășelul cărților. Acum am murit singur sub bolta împodobită de stele, în frigul lunii noiembrie.

Sfârșit’’

Aș vrea ca acest sfârșit să fie de fapt un nou început,în care să punem urechea pe sufletul acestui copil pentru a-i putea auzi lacrima…

Din păcate, astăzi, omenirea trăiește iarna vrajbei sale și de pe derdelușul destinului său alunecă în oceanul marilor regrete…

Un copil de clasa a V-a scrie… Edi Dragomir… în numele dreptului de a fi ascultat de Ziua universală a copilului!

Să-l ascultăm!

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s